[Jurnalul fericirii, de
Nicolae Steinhardt]
"Jilava
- Graba. Diavolul e zorit, lucreaza sub semnul iutelii. Poate pentru ca nu uita ca puterea lui de actiune e limitata in timp. (Ca sa-si umple hambarele.) Poate si pentru ca agitatia e o forma a torturii. (Cine crede ca in puscarie e mizerie neagra dar in schimb ai parte de liniste deplina se insala amarnic. Nu exista viata mai framantata decat cea din inchisorile comuniste, unde mereu odrasleste nostalgia hrubei lui Monte-Cristo.) Toti cei aflati sub stapanirea demonului sunt manati parca de neastampar si de o (la prima vedere) inexplicabila iuteala.
Mai e si dorinta (demonica) de acaparare a cat mai multor bunuri si bucurii in cel mai scurt timp posibil (de a "profita de viata") si poate (inconstient) instinctul infractorului (in cazul de fata al pacatosului) de a termina treaba repede, sa nu fie prins. [...]
Gherla, 1962 (camera 44)
Camera 44 (de infirmerie) la Gherla este exact reversul numarului 34 de la Reduitul Jilavei. In loc de gentilete, buna cuviinta mutuala, intelegere si aspiratie spre cavalerism, aici domnesc ura, invidia, banuiala si artagul. Relatiile dintre oameni sunt atat de otravite, de incinse incat au depasit de mult faza in care se cearta si se injura intre ei; sunt satui unii de altii, se dispretuiesc, le este reciproc scarba in asa grad incat nu-si mai vorbesc; isi arunca unii altora lungi priviri incarcate cu venin si tac oftand amarnic, inghitind in sec, scuturandu-se ca sub friguri. Fiecare este convins ca celelalte gamele sunt mult mai pline decat a sa si smulse prin frauda, ca toti ceilalti obtin prin protectie si mijloace tenebroase medicamente suplimentare. Nori grei de electricitate agresiva stau fata-n fata cu nori tremurand de puhava sila muiata in satietate. Se vede bine, aici, cata dreptate avea Bergson scriind ca viata nu este poate in mod necesar legata de hidrogen, azot, oxigen si carbon. Ea s-ar putea inchega in jurul altor ori altui element, al cobaltului bunaoara. In camera 44 locul hidrocarburilor l-au luat amoniacul, vitriolul, acizii cianhidric, sulfuric si clorhidric. Sufla neincetat vanturi aducatoare de oxid de carbon si se rostogolesc valuri de soricioaica, de sublimat corosiv si de arsenic. Diavolul domneste necontestat, se tavaleste de ras pe tronul instalat in mijlocul incaperii, iar din cand in cand, de bucurie, coboara si joaca tontoroiul.
In camera aceasta de infirmerie razboiul tuturor cu totii se manifesta in primul rand prin suspiciune. Tot omul stie ca ceilalti sunt niste simulanti fara rusine si pizmuieste bruma de medicamente ce se distribuie pe sponci. Verbele a crede, a da crezare, a se increde au disparut la fel de iremediabil ca reptilele erei secundare ori ca intrebuintarea infinitivului drept subjonctiv. Colonelul Marinescu din Timisoara, grav bolnav de nervi, care face crize de plans de cateva ori pe zi, e un simulant si un teatralist. Taranul Benea, originar din satul lui Blaga, a paralizat si nu se poate misca; greu de tot gasesc pe cineva care sa vrea sa-mi ajute sa-l purtam pe brate la tineta pe "simulantul asta ordinar". Magistratul P. din Craiova, victima unor sincope, "se face". Un muncitor maramuresan pe care-l chinuie o spondiloza cervicala dandu-i groaznice dureri de cap "minte, domnule, de unde stii ca-l doare, are talent la comedie". Medicii detinuti sub a caror ingrijire este pusa infirmeria aceasta au intrat si ei, pe deplin, in jocul acesta prezidat de cel care aici mai mult ca oriunde isi merita poreclele sugubete de Velzevul, Nichipercea, Michiduta, Sarsaila, Aghiuta, Scaraotchi si Impielitatul. Ei, medicii, sunt primii care banuiesc pe toti detinutii prezenti de simulare. Nu numai atat, se si grabesc (sunt doi oameni in toata firea, profesorul dr. Sebast. C-escu si dr.-ul Gostin) sa-si impartaseasca banuielile caraliilor de serviciu, care atat asteapta. Medicii nostri colegi de detentie mai au si obiceiul (mai putin grav, dar nu mai putin urat) de a-si lua pacientii in zeflemea, in prezenta acelorasi caralii (care se distreaza de minune, ce pleasca neasteptata, ce placuta diversiune in monotonia vietii lor), si a le manifesta cat mai vadit parerea ca numai datorita oarbei bunavointe a administratiei penitenciarului se afla atatia pseudo-bolnavi in camera aceasta cu confort sporit (sporit si pentru ei, caci atata vreme cat functioneaza ca medici au dreptul la pachet, la tigari si la hrana exceptionala). Dar ura si gelozia s-au intetit intr-atata incat ies si se revarsa din matca lor medicala si cuprind si alte domenii. [...]"
Exact ca in viata de fiecare zi, in asa-zisa libertate.
