Climats

[Climate, de André Maurois]

"Cand intram in budoarul ei, incercam sentimentul frumosului intr-un mod atat de ascutit ca eram usor tulburat. Sotia mea statea pe un sezlong mai totdeauna in rochie alba, iar langa ea, pe o masuta scunda, o vaza de Venetia cu gatul stramt, cu o singura floare in ea, ba uneori numai cu cateva frunzisoare. Odile iubea florile mai mult decat orice pe lume: incepuse sa-mi placa si mie sa aleg flori pentru ea. Ma obisnuisem sa urmaresc trecerea anotimpurilor in vitriniele florariilor; vedeam cu placere revenind timpul crizantemelor sau acela al lalelelor deoarece culorile lor violente sau gingase imi ingaduiau sa vad aparand pe buzele sotiei mele zambetul unei Odile fericite.[...] Le admira, incantata, apoi devenea grava: "Sa-mi aranjez florile", si isi pierdea o ora, alegand vaza, scuturandu-le, asezandu-le intr-o lumina potrivita, care sa dea unui fir de stanjenel sau unui trandafir curba cea mai gratioasa."

"Focul mocnit dintr-insa aparea la suprafata numai sub forma de flacari violente si scurte care-mi dogoreau inima si pe care le simteam cu atat mai intens cu cat stiam ca sunt involuntare. Dupa cum odinioara moda ascundea uneori de ochii barbatilor trupul femeii, dand astfel pret unei rochii putin ridicate, tot asa pudoarea sentimentelor, ascunzand mintii semnele obisnuite ale pasiunii, face sa reiasa valoarea si gratia unor nuante imperceptibile de limbaj."